O alegere inspirata de casa noua

Atat  la nivel rational, cat si emotional, in momentul in care achizitionezi o locuinta, pleci de la ideea ca faci o alegere pe termen lung, poate chiar pe viata, de aceea nu este cazul sa iei decizii pripite. Informeaza-te cu atentie, fa-ti o lista cu aspectele care-ti ridica semne de intrebare, verifica elementele care necesita atentie maxima cu ajutorul specialistilor si fa pasul decisiv doar cand esti convins 100%. Pe modelul principiului din medicina care spune ca “este mai usor sa previi decat sa tratezi”, cu siguranta este mai avantajos sa acorzi atentie anumitor aspecte sensibile inainte de a lua o decizie finala decat sa realizezi in urma acestui episod ca un timp suplimentar de analiza ar fi economisit resurse financiare si energie. Iti spun toate acestea deoarece am trecut recent printr-un astfel de proces in momentul in care am decis impreuna cu sotul si fetita mea sa ne mutam “acasa”. Sa ne gasim un cuib al nostru unde sa ne simtim bine impreuna. Daca ne-ai vedea, ai spune “uite, o familie mai putin obisnuita”, asta deoarece ne place sa ne bucuram oricand si oriunde de lucrurile care ne fac sa ne simtim bine, nonconformisti si liberi de prejudecati, dar mai ales impliniti. In acelasi stil am abordat si toate aspectele legate de constructia viitoarei noastre case. Am vrut sa stim care sunt cele mai eficiente si moderne solutii pentru confortul pe care il vizam. In fapt, noua noastra casa va fi unul dintre principalele locuri in care vom exersa starea de bine in fel si chip. La ceea ce depinde de noi pentru a ne simti bine ne pricepem, insa la solutii pentru spatii bine construite, nu aveam experienta. Asa ca am inceput procesul de documentare.

 

Am aflat cu ajutorul specialistilor ca unul dintre aspectele sensibile cand vine vorba de a-ti construi o casa este gradul de izolare termica pe care ti-l va oferi. Pe orice site de specialitate sau forum de discutii referitoare la construirea sau achizitionarea unei locuinte vei citi ca o parte importanta din pierderea totala de caldura la nivelul unei cladiri este reprezentata de caldura iesita prin pereti. Imbunatatirea si cresterea performantei energetice a unei cladiri se poate face prin montarea unui strat termoizolant suplimentar pe peretii existenti. Iata de ce materialele termoizolante au ajuns sa fie din ce in ce mai des promovate si folosite. Utilizate cum trebuie, cand temperaturile exterioare scad, aceste materiale mentin in interiorul locuintei o temperatura placuta fara a porni incalzirea. Scade astfel consumul de energie, iar odata cu el si pretul facturilor la utilitati.

 

Beneficiile izolarii locuintei sunt extrem de cunoscute dar, cu toate acestea, exista o serie de intrebari care ne-au chinuit atunci cand a venit vorba de alegerea materialului folosit in izolatia casei: Ce material trebuie sa folosim? Care izoleaza mai bine? Care este cel mai potrivit pentru zidaria cladirii in care vom locui? Si deoarece la noi in tara in ultimii ani s-a observat parca o manie nationala in privinta termoizolarii, lumea de cele mai multe ori a trecut la treaba fara sa se informeze mai intai, ajungand astfel sa realizeze pe pielea lor ca exista si consecinte negative ale termoizolarii. Ma refer aici la cazurile mai putin fericite, cand izolatia nu a fost montata corespunzator sau au fost folosite materiale de proasta calitate, sau nepotrivite in raport cu zidaria locuintei. Astfel s-a ajuns in situatia in care s-au format punti termice, care au dus la aparitia condensului si umiditatii. In plus, se stie ca izolatiile suplimentare nu dureaza la nesfarsit. Acestea tind sa se degradeze odata cu trecerea timpului, de aceea peretii locuintei necesita periodic reparatii sau lucrari de intretinere. Iar aceasta a fost una dintre situatiile pe care familia noastra a vrut sa le evite de la bun inceput

 

Cum ar fi sa descoperi insa ca nu mai trebuie sa te ingrijoreze aceste caracteristici negative ale izolatiilor termice suplimentare? Eu tocmai am gasit o solutie inovatoare si casa in care urmeaza sa ne mutam va fi construita cu sistemul de zidarie Macon cu AeriSpor. Este vorba despre un material cu o reteta si o structura moderna, dezvoltata pentru obtinerea unei zidarii durabile si echilibrate, care sa asigure un consum minim de materiale auxiliare si totodata confortul interior pe care ni-l dorim.

 

Desi totul parea complicat la inceput, specialistul ne-a explicat foarte simplu ca milioanele de celule incorporate in structura materialului contin cea mai buna forma de izolatie: aerul si ca repartizarea uniforma a acestora in masa materialului ne ofera garantia obtinerii unor interioare confortabile din punct de vedere termic. Am aflat ca sistemul de zidarie cu care vom lucra are unii dintre cei mai performanti parametri de izolare dintre toate materialele minerale. Pe langa faptul ca pastreaza beneficiile betonului conventional, adica rezistenta si durabilitatea, aduce in plus o rezistenta termica ridicata, ceea ce elimina necesitatea aplicarii unui sistem termoizolator suplimentar in cazul unor grosimi ale zidurilor de peste 35 cm. Aceasta a fost si alegerea noastra: vom merge pe un zid de 40 cm, deci pe un sistem de zidarie care nu necesita izolatie suplimentara, o solutie eficienta, pentru toata durata de folosinta a locuintei, care nu necesita reparatii sau chiar o nedorita inlocuire la fel ca si in cazul termosistemelor clasice. Ce asteptari avem? O locuinta care sa ne ofere un confort termic excelent atat pe timp vara cand temperaturile exterioare sunt peste cele dorite, cat si pe timp de iarna cand acestea ating cote minime. Cu ceva timp investit pana sa gasim astrele aliniate si pretentiile de “casa noua” satisfacute, privim increzatori spre ceea ce in curand va fi “acasa” pentru familia noastra. Alegeri inspirate si spor in toate, va dorim si voua, tuturor!

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata. Campurile marcate cu * sunt obligatorii

unu + 13 =

Intra in cont