Izolarea termica. Afla daca BCA MACON este un excelent izolator termic.

Cu siguranta stii ca din punct de vedere al capacitatii de izolare termica, materialele de constructii in general,  asadar si materialele de zidarie, se pot clasifica in mai bune sau mai slabe. In functie de acest aspect este sau nu necesara utilizarea unui sistem termoizolator suplimentar. Daca doar ai citit sau ai auzit pe undeva la capitolul “ziceri” – cum ar fi cele din seria “m-a tras curentul” –  ca ar fi niste supermateriale cu niste calitati ca nicicare altele sau ca zidaria unei case poate avea si rol de soba, inmagazinand caldura in timpul verii pentru ca mai apoi, la cateva luni distanta cand va fi frig, sa o redea aerului din incaperi, inseamna ca….. e timpul sa-ti pui niste intrebari: exista sau nu “curent” si, daca raspunsul este afirmativ, “cum te trage?”. Noi nu iti vom aduce aici argumente care sa sustina sau nu ipoteza influentei acestuia asupra starii de sanatate in cazul in care stai “in curent”, insa ne propunem sa lamurim aspectele legate de proprietatea de izolare termica a materialelor de zidarie si cum trebuie interpretate performantele acestora.

Iti vom prezenta in cateva articole ce inseamna izolare termica pe intelesul tuturor, ce informatii ar trebui sa ceri spre a-ti fi puse la dispozitie atunci cand vrei sa-ti construiesti o casa si esti in proces de selectare a materialelor si cateva date despre betonul celular autoclavizat. Vei afla tot ceea ce e necesar pentru a-ti putea forma propria opinie.

In continuare iti prezentam primul articol din seria “BCA MACON, un excelent izolator termic.”

Izolarea termica si marimile fizice caracteristice

In primul rand – ce este izolarea termica?  In termeni populari “izolarea termica” reprezinta acea proprietate a materialelor de a nu lasa caldura sa treaca. Materiale diferite au proprietati diferite de izolare termica, unele sunt mai calduroase, altele mai friguroase. Faceti o paralela cu exemplul nostru de mai devreme: atunci cand “te trage curentul” pui o haina mai groasa si calduroasa pe tine; atunci cand e afara e canicula, porti haine subtiri si racoroase. In termeni stiintifici izolarea termica se regaseste in termenul de “rezistenta termica” , adica proprietatea materialelor de a se opune transferului de caldura. Cu cat rezistenta termica a unui material este mai mare, cu atat spunem ca este mai bun izolator termic.

Dar cum stim cata caldura transfera un material? Se poate masura? Pentru a stabili cantitatea de caldura transferata de un material se foloseste notiunea de “conductivitatea termica” adica proprietatea materialelor de a transmite fluxul termic produs de diferenta de temperatura aparuta pe suprafetele opuse ale unui material prin masa lor. Conductivitatea termica se noteaza cu simbolul grec λ(lambda) si se masoara in W/mK (watt/metru x grad Kelvin).

Pentru a intelege foarte usor notiunea de conductivitate termica, rezolvati urmatoarea “ghicitoare”: in aceeasi camera, pe o masa avem o lingura de lemn si una de metal. Care din cele doua linguri are temperatura mai mica? Multi vor raspunde in mod reflex ca lingura de metal are temperatura mai mica, deoarece atunci cand o atingi se simte mult mai racoroasa. De fapt ambele linguri au aceeasi temperatura pentru ca au stat in aceleasi conditii; metalul are insa conductivitatea termica mult mai mare decat lemnul si atunci cand vei atinge lingura de metal caldura mainii va fi preluata mult mare repede iar noi vom simti metalul mai rece decat lemnul. Asadar am mai invatat ceva, cu cat conductivitatea termica a unui material este mai mica cu atat izoleaza mai bine (deci este inversul rezistentei termice).

Marea alegere – din ce sa imi construiesc casa?

Este probabil una din marile dileme atunci cand te hotarasti sa construiesti o casa. In realitate chiar mai simplu decat a alege cu ce sa te imbraci. Intr-o zi friguroasa vei alege haine din lana sau bumbac, intr-o zi calduroasa vei alege haine din in sau matase. Ne veti intreba de ce spunem ca e chiar mai simplu? Cand construiesti o casa nu trebuie sa te pregatesti diferit pentru vremea calduroasa sau friguroasa; vara vrei sa tii caldura afara din casa iar iarna vrei sa tii caldura in casa. Deci in ambele cazuri iti trebuie un material cu conductivitatea termica scazuta. Desigur, prima intrebare va fi – “dar care este acela?” Acum ca stim la ce sa ne uitam, verificam proprietatile de conductivitate termica a materialelor respective (acel  λ(lambda) de care va spuneam mai sus).

Noi va spunem doar ca blocurile din BCA Macon sau BCA Simcor au valori ale conductivitatii termice cuprinse intre 0.10 si 0.23 W/mK, in functie de tipul acestora. La o simpla comparatie puteti constata ca alte tipuri de materiale de zidarie au conductivitati termice de cel putin doua ori mai mari.

Magie? Nu, stiinta. Secretul? Toate materialele izolatoare termic isi bazeaza proprietatile pe continutul de aer cuprins in material. Dar nu toate ating aceleasi performante termice. Structura BCA-ului este constituita din milioane de pori plini cu aer, distribuiti uniform in structura materialului. Rezulta asadar un material extrem de eficient termic, cu conductivitate termica scazuta, ideal pentru ziduri cu conductivitate termica scazuta ce ne vor aduce facturi mici la gaz si energie.

Daca doriti sa cresteti si mai mult performanta zidurilor realizate cu materialele noastre, prin oferta MACON va punem la dispozitie un intreg sistem de zidarie – blocuri pentru ziduri exterioare si interioare, elemente speciale tip U si O pentru realizarea si izolarea centurilor, stâlpişorilor sau buiandrugilor necesari rigidizării pe direcţia orizontală, la partea superioară a zidurilor, sau pe direcţie verticala, buiandrugi prefabricati realizati integral din BCA si gata de pus in opera, cat si mortarul adeziv pentru BCA MACON, un material special conceput pentru zidirea blocurilor in strat subţire (1-3 mm).

Incheiem cu inca un argument, in fapt o recunoastere a  demersurilor noastre de pana acum in directia sustinerii unui viitor mediu construit cat mai verde. De la inceputul acestui an MACON este furnizor aprobat de solutii pentru locuinte verzi certificate de catre Romania Green Building Council.

Concluzii:

  • Cu proprietati excelente atat privind capacitatea de izolare termica cat si portanta, BCA MACON este unul dintre cele mai bune materiale izolatoare portante sau am putea spune ca BCA MACON este unul dintre cele mai portante materiale izolatoare.
  • Blocurile de zidarie MACON sunt deja elemente constructive integrate in cladiri atestate ca si constructii verzi, iar unul dintre cele mai importante criterii utilizate in evaluarea cladirilor este eficienta energetica a acestora.

Daca ti-a placut acest articol, citeste-l si pe urmatorul in care iti prezentam cum poti avea o locuinta eficienta energetic fara a utiliza un sistem izolator suplimentar; in continuare in aceasta sectiune poti afla mai multe si despre confortul termic pe timpul verii.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata. Campurile marcate cu * sunt obligatorii

20 + paisprezece =

Intra in cont